Șoferul unui Porsche Cayenne a rămas blocat în noroi după ce a urmat traseul indicat de GPS – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 18 apr. 2023 Știri auto

Un șofer al unui Porsche Cayenne a rămas împotmolit în noroi în a doua zi e Paște. Alături de el mai erau 4 oameni, dintre care 3 copii.

În a doua zi de Paște, jandarmii buzoieni au intervenit pentru deblocarea unui autoturism în care se aflau cinci persoane, dintre care trei copii. În urma unui apel la 112, jandarmii au fost anunțați despre faptul că un autoturism a rămas blocat în noroi pe un drum forestier din apropierea localității Buduile/Bozioru. La bordul SUV-ului se aflau doi adulți și trei copii care, după vizitarea unor obiective turistice din județul Buzău, încercau să se întoarcă acasă, în București.

Deși traseul indicat de aplicația de navigație pe care șoferul o folosea a fost respectat, Porsche-ul Cayenne nu a mai putut înainta, existând pericolul de a rămâne în sălbăticie după lăsarea întunericului.

Porsche-ul a fost scos din noroi de un tractor

La scurt timp după apelul 112, jandarmii montani au sosit în locul indicat, alături de lucrători ai ISU Buzău, reprezentanți ai administrației publice locale a comunei Bozioru, precum și de voluntari din localitate, această echipă reușind să scoată autoturismul din noroi.

Ocupanții autoturismului nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au reușit astfel să își continue deplasarea în siguranță.

„Pentru a evita astfel de situații, vă recomandăm să vă informați cu privire la prognoza meteo, să nu vă aventurați pe trasee turistice fără echipament adecvat, să țineti cont de starea drumului pe care urmează să-l parcurgeți iar în cazul apariției unor situații de dificultate să solicitați ajutorul prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, au transmis jandarmii buzoieni.

Indiferent de mașina pe care o conduceți, trebuie să luați în calcul condițiile meteo, de drum sau ruta pe care urmează să o parcurgeți. Chiar dacă utilizați o aplicație precum Google Maps sau Waze, asigurați-vă că nu vă va îndruma către drumuri nepavate, greu accesibile.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide